tristete dupa erasmus

din ciclul “cat de mare e un ou mic” si “exista viata dupa moarte”, iata ce a cautat lumea ieri pe google de a ajuns aici..

tristete dupa erasmus? o fi un mit sau chiar e adevarat?

cert e ca mie mi-e un dor de casa de nu mai pot..

dalelutuluz

Sa nu se creada ca chitzii (hihi…in franceza nu exista cacofonii…suntem mai tari noi) de la Toulouse sunt mai prejos, hai sa chitzaim si noi un pic pe blog, ca vad ca asa se poarta. Dar nu mult, ca am de lucru…tot tocilara am ramas, chiar daca am schimbat tara. Old habits die hard…
Sa va povestesc oleaca de cum e vremea…si viata pe aici.
E cand faina, cand urata…ma refer si la vreme, si la viata cu asta. Vremea chiar a fost cam neprietenoasa primavara asta, a plouat mult, chiar a nins saptamana trecuta. Adik a fost o furtuna cu grindina de ziceai ca ninge de-a binelea. Si atunci am vazut cat de trainice sunt si lucrurile lor…O gramada de institutii au fost inchise 2-3 zile deoarece le-au cazut tavanele de la birouri de la infiltratiile de apa.
Insa cand e vreme frumoasa…totul pare mai frumos aici. Mie chiar imi place mult orasul. E strabatut de 2 canale foarte fain amenajate(nu din alea in care stau aurolacii, ci niste „rauri” artificial construite ) + un rau adevarat-Garonne. Apoi stradutzele inguste si curate…parcurile si gradinile…Cand am mers prima data in Gradina Japoneza era atata liniste si verdeata…nu-ti venea sa crezi ca esti la cateva sute de metri de cel mai mare bulevard din Toulouse.
E chiar un oras placut…asta pana se lasa noaptea…Daca iesi in anumite zone dupa ora 10, vezi cum se distreaza studentii francezi … sau straini…cine sa mai stie de ce nationalitati or fi…cred ca nici ei nu mai stiu la cat de mult trag la masea…Asadar, tinerii aici beau de sting, apoi fac galagie, apoi…stiti voi ce se intampla la betie…Bine, nu chiar toti sunt asa. De exemplu, majoritatea colegilor mei de aici erau cei mai cumintzi tocilari din cati am cunoscut…adik erau chiar studiosi si de treaba, insa cu distractia nu se prea ocupau…si din pacate nici cu sportul…nu aveam cu cine sa merg la tenis sau la un volei ceva…pareau foarte pasionati de rugby cand a fost campionatul, insa cand am fost cu ei la meci a trebuit sa le explic eu regulile (eu le tocisem deja ). Noroc ca mai exista si romani aici…chiar suntem o gasca destul de mare si chiar ne intelegem bine…La laboratorul unde imi fac stagiul, romana o sa se transforme in limba oficiala, la cati stagiari suntem acolo acum.
In rest, francezii sunt cam…cum sa le spun…cam lipsiti de viata. Sunt gentili, asa le place lor sa spuna, insa cam atat. Sunt niste linii prea drepte pentru spiritul nostru balcanic animat si …dezordonat. Asta imi lipseste cel mai mult din Romania…culoarea vietii…
Gata, nu va mai plictisesc…salutari de la toti chitzii de la Toulouse…si sa ne revedem cu bine si cu chef de viata.

semnat Viorica

viata

cristina o cunoaste pe o tipa slovaca pe nume mirka. mirka o cunoaste pe o spanioloaica. si pe spanioloaica asta au vizitat-o weekendu asta alte 2 spanioloaice. toti am fost intr-un club despre care credeam ca e de salsa. se numeste celtica si e in centru satului.

era plin de straini, de aici si atmosfera destul de misto. preturile.. accesibile.

am auzit bucovina lu ian oliver. e o melodie din zona noastra, a Romaniei si este remixata foarte frumos pe un ritm de trompeta distractiv.

in filmulet puteti vedea si 2 tătăiți. asa imi imaginez io ca o sa devina toti clabării cand o sa imbatraneasca :p

asa.. postu se numeste viata pentru ca mi-am dat seama de un lucru.

spanioloaicele alea cu care am iesit, desi erau micute si destul de uratele, aveau frate o viata in ele.. radeau, dansau de ti-era drag sa te uiti la ele, aveau o pofta de viata si un chef.. vorba lu dobre: astea au bâț in ele :p

spanioloaicele

mi-am dat seama cat de mult conteaza sa ai langa tine oameni care nu rad doar atunci cand e absolut necesar, care nu doar zambesc politicos la glume, care nu vorbeasc intre ei strict la nivel conversational, care nu isi traiesc viata perfect echilibrati, care sa nu fie perfect plati, care sa creada ca traiesc.. pot spune ca m-am simtit in astea cateva ore atat de apropiat de spanioloaicele astea, cat nu m-am simitit 2 saptamani fata de niciun strainez de pe aici.

rog colegii trimisi in pachet la barcelona(citat din parazitii-mesaj pt europa), sa “say it isn’t so..”

cristina, mirka, micha, iolanda, eu