daca as da timpul inapoi..

asta e ultimu post..

mi-am luat ramas bun de la toata lumea, am vb cu decanu.. caruia i-am zis ca singuru meu regret legat de toata treaba asta e ca nu i-am ascultat sfatu de a vorbi franceza de la inceput. cedric(tipu cu concursu :p, ral berea e pe drum) mi-a zis azi ca nu-i vine sa creada cat de mult mi-am imbunatatit franceza (nu ne-am mai vazut de vreo luna jumate ca a fost plecat la un curs)

am invatat o gramada aici, nu neaparat ca scoala, (desi am invatat transmisiuni si m-am facut si eu o mica antena..) cat experienta de viata. asta consider ca e cel mai important lucru la toata treaba asta. am cunoscut toate natiile de africani, de la camerunezi(max), benezi(rogier) sau gabonezi(loic), slovaca, spanioloaicele, frantuzoaicele, spaniolii, bozgoru, finlandeza, tunisienii.. am invatat cate putin din cultura fiecaruia si din felul lor de a fi..

e extraordinar sa poti sa mergi undeva, sa stai o perioada mai lunga, sa cunosti oamenii si locurile si pe urma sa te intorci.

e greu.. nici nu stiu ce sa scriu. chiar daca nu mi-a placut la inceput, nu pot sa zic ca nu m-am atasat de orasul asta, de max, de loic, de linistea si calmul de aici, de felul melodios in care iti zic buna ziua, de prof, de rolf, de mersu pe bicicleta, de prietenii nostri de la baru saint martin, de personalu de la cantina, de parcuri, de verdeata, de limba franceza, de berile belgiene, de cartofii prajiti, de tot..

am un fel de emotions mixte, vreau sa plec acasa dar in acelasi timp imi pare rau ca nu mai raman.. asta cred ca e dovada ca pana la urma m-am integrat. cert e ca nu regret deloc experienta asta deosebita si recomand tuturor care au ocazia sa o faca.. pentru ca merita! consider ca in tot timpu asta am acumulat acel ceva care imi lipsea..

v-am pupat! simona, familia, prietenii si bucurestiu ma asteapta..

numai bine,

iuli

dalelusefa

pentru ca blogu asta se apropie de final si pentru ca asta e ultima vineri, m-am gandit ca sefa tre sa aiba ultimu cuvant

Ma intreb ce titlu va avea postul asta… “daleludelftdinnou”? …. Oricum.. da, din nou in delft, de data asta de la etajul 1 al “Marcushof”-ului, si nu de la 2. Daca nu stiti ce e ala Marcushof nu va faceti probleme ca nici olandezii nu stiu ce e sau pe unde e. . Dar ca sa va satisfac (posibila) curiozitate, va spun ca asa se numeste cladirea ce mi-a fost pe post de casa in ultimele 3 luni…
Nu-mi vine sa cred cum a zburat timpul… parca ieri indesam in aeroport o parte din bagajele mele in geanta lui Ionut… depasisem cu “doar” 7 kg la bagajul de mana …. si uite, azi constientizez ca in curand plec.. si spun azi pt ca a trebuit sa fac luna si bec in camera (ca si cand as pleca) pt inspectia “caretakerului”..altfel riscam 50 de euro pedeapsa.. (Ionut cred ca a facut si mai si ca el era amenintat cu 100 de euro..:)) cred ca si in olanda favorizeaza fetele ) )…Dap… ziceam de plecat..Sincer, mie una imi pare rau ca plec. Chiar a fost o experienta frumoasa.. nu lipsita de stres (a trebuit sa ma transform intr-o semi-antena ca sa fac proiectul..) dar toate au iesit foarte bine pana la urma.
Despre viata in Delft… f faina, relaxata… mergi cand vrei (sau cand ai appointments) la facultate.. nu-i intereseaza unde esti, atata timp cat respecti deadline-ul, ceea ce mi se pare super. Sincera sa fiu, am avut noroc sa dau peste niste oameni foarte de treaba, comunicativi si amuzati… chiar a fost o placere sa lucrez cu ei.
Socializarea pe-aici.. la fel ca si prin alte parti, din cate am observat, a fost mai slabutza..in principal tot romanii nostrii raman pe primul loc:P… dar nu toti.. ca am vazut pe-aici si niste specimene care mi-as fi dorit sa fie din alta natzie… asta e. Datorita locului de cazare, am mai intalnit totusi si alte nationalitati. Ironic, langa camera mea era tocmai un ungur transilvania cu ungaria . Dar s-a dovedit a fi o persoana foarte deschisa si vesela! Asa ca, nu s-a iscat nici un razboi intre noi. Cehia are niste reprezentanti foarte simpatici..Germania.. cu organizarea (logic) si-a trimis un reprezentant care a devenit (nu stiu daca a fost aleasa sau s-a ales) un fel de coordonator sau leader al etajului.:) Oricum, simpatica si nemtoaica.. face prajitura (pentru tot etajul) in fiecare weekend si o imparte cu toti care vin in bucatarie. Poate preferatii mei de pe hol sunt un cuplu din kazakstan…comici si foarte sociabili.
Ce am vazut pe-aici si m-a impresionat…. iarba ff verde (desi de la atata ploaie e normal), lanurile cu flori, calmul oamenilor si al vietii in general (probabil datorita veniturilor). Inca un lucru care mi-a placut, pe langa organizarea lor (uneori dusa la extrem- de ex un strain care nu stia cum sunt olandezele. S-a cuplat cu una. Si vrand sa o vada a intrebat-o daca se pot vedea a doua zi. Dupa o verificare atenta a agendei, l-a strecurat si pe el in program, o saptamana mai tarziu!) mi-a placut stilul lor de a-si trai viata, in sensul ca, la ei exista viata si dupa ce ai o familie, se iese mereu in oras (de cate ori iese soarele ), si chiar si cei mai in varsta danseaza salsa de ma lasa cu gura cascata si dau la pedala de rup (trece uneori cate-o babutza pe langa mine zburand… si asta nu e pt ca stau eu pe loc ).
To make a long story short (ca ar mai fi multe de scris…nici nu-mi vin toate in minte acum:P), mie mi-a placut mult ce am vazut aici (atat in Delft cat si in restul oraselor olandeze vizitate). Are si bune, si rele, dar per ansamblu e foarte frumos!
Din pacate mai e doar putin….astept sa ajung acasa intr-un fel, ca revad familia, prietenii si chitzii , sa mai iesim in twice (uite asta le lipseste olandezilor petrecerile, in adevaratul sens al cuvantului! Nu doar baut si povestit ci si dans) mi-am mai niste chestii ciudate legate de ei dar vi le spun alta data, poate live, cand o sa ne relaxam dupa licenta… ce bine suna, nu “dupa licenta…”?
Eh, toate vin si pleaca.. si uite asa o sa scapam si de stresul licentei… cate una pe rand, cu calm si va fi bine!
Sa ne revedem luni/ marti cu bine in tara si sa scapam cu bine si repede de tot stresul asta. Va pup pe toti, spor la treaba si aveti grija de voi, fiecare pe unde sunteti!
B’bye.

Diana

tristete dupa erasmus

din ciclul “cat de mare e un ou mic” si “exista viata dupa moarte”, iata ce a cautat lumea ieri pe google de a ajuns aici..

tristete dupa erasmus? o fi un mit sau chiar e adevarat?

cert e ca mie mi-e un dor de casa de nu mai pot..

daleluhent

E drept ca nu v-am fost “colega de suferinta” timp de 5 ani de zile, insa acum ma gasesc si eu studenta Erasmus, plecata departe de casa, ceea ce imi indreptateste (oarecum) postul pe acest faimos (14 999 e totusi un numar mare!) blog. Responsabilitatea mea aici este sa va povestesc “DaleluHent”, orasel vecin cu Brussel-ul, de aceea probabil ii imprumuta uneori din “plictiseala”.
Fiind o persoana f organizata, intai mi-am facut temele si uite asa am observat ca punctele voastre de interes sunt vremea si femeile . Asadar..aici ploua, ploua, ploua..daca nu ploua ninge, daca totusi nu sunt precipitatii atunci e innourat si probabil va ploua in urmatoarele ore (sau va ninge). Mai iese si soarele cateodata, si in 3 luni si ceva de cand sunt aici, cred ca au fost doar 2 saptamani de caldura adevarata. Cele mai bune accesorii in Hent raman umbrela si manusile. In ciuda vremii asteia, este un oras frumos. Chiar foarte frumos. Nu ma pot hotari cand are mai mult farmec: pe timp de zi sau pe timp de noapte. Are o maretie anume, data de catedrale, teatre, stradute inguste si cochete. Un grand-plat, o multime de cladiri medievale, o apa, multe poduri. Asta e reteta. Cred ca ar putea fi o destinatie de vacanta intelept aleasa. Desi nu prea lasa loc de surprize. Este un oras anost: mancaruri specifice cam… comune, chefuri moderate, liniste monumentala dupa miezul noptii.
Exista totusi un campus al celei mai mari universitati de pe aici. In campus…o strada..de o parte si de alta baruri si bodegi. Acolo gasesti studentii..belgieni (sau cine mai stie ce alte nationalitati)..beti sau teribil de veseli in cele mai multe cazuri.
Sentiment unanim al tuturor celor care au scris pe aici. Este greu sa socializezi cu adevarat cu localnicii. Cea mai buna optiune raman cei veniti ca si tine, pentru 3-4 luni, din toate partile lumii. Asta pentru ca, desi amabil si gentil, un belgian adevarat nu va fi niciodata prietenos…sau amuzant…sau de treaba. Poate doar dupa cateva beri. Bine ca mi-am adus aminte.. berile sunt un alt punct forte. Beri..mai dulci, mai amare, mai slabe, mai albe, mai brune…pentru toate gusturile. Tot din categoria specialitate belgiana ar fi si “jenever”..un fel de tuica romaneasca mai spirtoasa..dar daca tot ai la indemana peste 200 de beri de unde alege..sfatul meu este sa nu te complici cu spirtul lor. Nu de alta..dar ai sa ramai cam nesatisfacut.
Cat despre latura “profesionala” a acestei experiente..nu am avut prea mult noroc aici..profii mei sunt…uff.. nu am vazut oameni care sa se razgandeasca mai des si in momente mai nepotivite. Doar atunci cand ceva functioneaza bine..si tu eventual te bucuri ca lucrurile sunt asa si poti trece la pasul urmator..apare proful care schimba ceva in proiect si iarasi te intorci de unde ai plecat. Desigur, nu uita sa adauge intotdeauna (cu un ranjet pe fata) ca important este ca ai invatat totusi ceva …
Si cum nu se cade sa va vorbesc despre femeile “hentiene” , as putea sa scriu cate ceva despre barbatii belgieni. As putea…dar nu prea e de unde. Sunt asa… nu prea frumosi, nu prea dinamici , nu prea nimic.. asta e fetelor, tot ai nostri de acasa sunt mai buni. Si daca tot ajunsei la ai nostri de acasa.. .Haideti baieti!! HAI ROMANIA!!!

semnat, dana.. de pe podu meu preferat

gabor

gabor a plecat azi. el a venit cu ceva timp inaintea noastra si acum a terminat stagiu..

azi, la plecare m-am simtit super naspa.. e nasol cand stii ca nu mai ai cu cine sa te certi :p

la pranz, cand si-a luat ramas bun de la toti erasmusi si non-erasmusii, m-a cuprins asa o tristete dupa ce a trecut pe la toti si si-a luat ramas bun, m-am ridicat si eu si mi-am luat ramas bun de la toata lumea.. ca sa fac o repetitie pentru luna viitoare. sa vad cum e.. e naspa, ce sa zic.

a dat o mica petrecere, a cantat cantece patriotice.. unguresti..

ne-a lasat noua tot ce ar putea sa ne trebuiasca si nu a dus acasa.. mumos din partea lui..

cand ma gandesc ca saptamana viitoare pleaca si cristina.. ma tot gandesc ce o sa ne lase :p

in fine.. chiar daca nu ne-am inteles noi asa de bine, chiar daca n-am fost chiar asa de apropiati.. chiar daca e bozgor :p, o sa ne lipseasca..

Iarna nu-i ca vara…

 

“Etete” ca aici primavara e ca toamna , si chiar nu sunt deloc curios cum poate fi iarna. Azi ar trebui sa scriu ceva funny, ca “de”, vrea sa faca raiting pe blog, ca sa vada si romani de acasa ce viata de “belgeni” avem noi, dar plec de la inceput cu un mare semn de intrebare in privinta unui happy end. Aici si noi, ca tot romanu’, am inceput viata ca simpli strainezi, usor timizi, incercand sa intelegem cultura occidental de la mama ei de acasa. Am avut nenumarate tentative de socializare  si la impulsul acestui Sanchez murdar:), compatriotului meu, sprijinului meu moral, Jullius Brutus del Negro, am incercat sa intram in conversatie cu coneuropenii nostril belgieni.

Inceputul a fost mai greu si am decis ca sa fie de fapt si sfarsitul incercarii noastre asidue de “bagare in seama” intr-un mod cat se poate de discret. Am fost la sala de forta (eu oricum voiam sa intru in categoria Jonny Bravo si sa pierd timpul liber tragand de fiare) insa puteti observa disperarea noastra de a socialize prin faptul ca Jullius Brutus del Negro a mers si el la sala, iar fizicul nu iti inspira deloc increderea ca ii va rezista tuturor  celor 30 de kilograme de pe bara de “push” pentru piept. Acolo, ca si la masa, am observant ca romanii sunt creati in fabrica “Sticla” si ca suntem atat de invizibili incat nu m-ar fi mirat daca vr-un Jonny Bravo autohton m-ar fi incurcat cu vr-un cui-proptea pentru prosoape  si s-ar fi sters de sudoarea muncii pe tricoul meu. As fi luat-o ca pe ceva personal daca nu as fi descoperit intre timp ca nici intre ei nu se observa si ca singuri doi petrecareti din Cafeteria de la petrecerea de zilele trecute erau italieni.

Tot timpul e singurul care ma poate face sa inteleg modul lor de viata, mod de viata care ii face sa fie atat de ordonati, atat de obsedati de curatenie, atat de calmi, atat de stas, atat de europeni parca perfecti, mod de viata pe care pe mine momentan ma fascineaza si ma sperie. Isi traiesc viata atat de calm: le lipseste spiritul latin, pentru ei exista doar  fericire si suparare, nu au extremele, limitele ce te fac sa simti ca TRAIESTI si cred ca nu voi apuca sa vad in ochii lor beatitudine, entuziasm, disperare, furie ci decat acest calm ce te face sa iti fie mila de peretii parca si ei disperati de acest curs lin al vietii.

Oricum, norocul nostru este ca am mai cunoscut cativa romani care la randul lor au cunoscut cativa spanioli si cativa africani cu care vom iesi zilele astea in cred ca unicul club in care belgienii nu au ce cauta, un club cu preturi accesibile,  in care distractia este la rang de cinste.  Acest oras capitala a Europei, este locul in care rostul burselor Erasmus, schimbul cultural, globalizare socioculturala, isi gaseste pe deplin definitia: aici, stilul de viata Belgian, te face sa privesti cu usoara disperare spre orice alta cultura ce ar putea sa se asemene cat de putin cu a ta, aici, monotonia acestor oameni, a caror pincipii difera atat de radical de ale, parca, tuturor, infrateste pe toata lumea: roman, african (si nu pot enumera tarile din Africa ce isi trimti studentii aici pentru ca sunt atat de multe), spaniol, italian, ungur etc., pe toti cei care observa cu disperare ca acum isi traiesc ultimele luni, ultimele clipe de studentie, de nebunie, de libertate totala, de rebeliune, de viitoare amintiri ce o sa inceapa cu nostaligia cuvintelor “atunci cand eram student …”                                                                                                          

Semnat, Dobre