E drept ca nu v-am fost “colega de suferinta” timp de 5 ani de zile, insa acum ma gasesc si eu studenta Erasmus, plecata departe de casa, ceea ce imi indreptateste (oarecum) postul pe acest faimos (14 999 e totusi un numar mare!) blog. Responsabilitatea mea aici este sa va povestesc “DaleluHent”, orasel vecin cu Brussel-ul, de aceea probabil ii imprumuta uneori din “plictiseala”.
Fiind o persoana f organizata, intai mi-am facut temele si uite asa am observat ca punctele voastre de interes sunt vremea si femeile . Asadar..aici ploua, ploua, ploua..daca nu ploua ninge, daca totusi nu sunt precipitatii atunci e innourat si probabil va ploua in urmatoarele ore (sau va ninge). Mai iese si soarele cateodata, si in 3 luni si ceva de cand sunt aici, cred ca au fost doar 2 saptamani de caldura adevarata. Cele mai bune accesorii in Hent raman umbrela si manusile. In ciuda vremii asteia, este un oras frumos. Chiar foarte frumos. Nu ma pot hotari cand are mai mult farmec: pe timp de zi sau pe timp de noapte. Are o maretie anume, data de catedrale, teatre, stradute inguste si cochete. Un grand-plat, o multime de cladiri medievale, o apa, multe poduri. Asta e reteta. Cred ca ar putea fi o destinatie de vacanta intelept aleasa. Desi nu prea lasa loc de surprize. Este un oras anost: mancaruri specifice cam… comune, chefuri moderate, liniste monumentala dupa miezul noptii.
Exista totusi un campus al celei mai mari universitati de pe aici. In campus…o strada..de o parte si de alta baruri si bodegi. Acolo gasesti studentii..belgieni (sau cine mai stie ce alte nationalitati)..beti sau teribil de veseli in cele mai multe cazuri.
Sentiment unanim al tuturor celor care au scris pe aici. Este greu sa socializezi cu adevarat cu localnicii. Cea mai buna optiune raman cei veniti ca si tine, pentru 3-4 luni, din toate partile lumii. Asta pentru ca, desi amabil si gentil, un belgian adevarat nu va fi niciodata prietenos…sau amuzant…sau de treaba. Poate doar dupa cateva beri. Bine ca mi-am adus aminte.. berile sunt un alt punct forte. Beri..mai dulci, mai amare, mai slabe, mai albe, mai brune…pentru toate gusturile. Tot din categoria specialitate belgiana ar fi si “jenever”..un fel de tuica romaneasca mai spirtoasa..dar daca tot ai la indemana peste 200 de beri de unde alege..sfatul meu este sa nu te complici cu spirtul lor. Nu de alta..dar ai sa ramai cam nesatisfacut.
Cat despre latura “profesionala” a acestei experiente..nu am avut prea mult noroc aici..profii mei sunt…uff.. nu am vazut oameni care sa se razgandeasca mai des si in momente mai nepotivite. Doar atunci cand ceva functioneaza bine..si tu eventual te bucuri ca lucrurile sunt asa si poti trece la pasul urmator..apare proful care schimba ceva in proiect si iarasi te intorci de unde ai plecat. Desigur, nu uita sa adauge intotdeauna (cu un ranjet pe fata) ca important este ca ai invatat totusi ceva …
Si cum nu se cade sa va vorbesc despre femeile “hentiene” , as putea sa scriu cate ceva despre barbatii belgieni. As putea…dar nu prea e de unde. Sunt asa… nu prea frumosi, nu prea dinamici , nu prea nimic.. asta e fetelor, tot ai nostri de acasa sunt mai buni. Si daca tot ajunsei la ai nostri de acasa.. .Haideti baieti!! HAI ROMANIA!!!

semnat, dana.. de pe podu meu preferat

In primul rand,…salutare tuturor,si imi pare bine ca am avut onoarea
sa scriu si eu cateva randuri aici pe sait alaturi de colegii de
suferinta. In ceea ce priveste subiectul “dalelunant” nu stiu daca sunt prea
multe de spus. Orasele sunt cam la fel in Franta dar nu vreau sa fiu
nici trist nici patetic.
Nantul e un orasel super dragut si intradevar sunt foarte multe de
vazut, orasul natal al lui Jules Verne, Loire-a cea frumos curgatoare, si
statiunie de pe malul oceanului care parca sunt rupte din vis. Chiar
merita o plimbare la (Pornic, St-Nazaire, Pouliguen, La Baule, Le
Croisic), si faza super tare este ca iti poti lua un bilet de tren cu numai 14e
si poti circula cu orice mijloc de transport in ziua respectiva in
toata regiunea Pays de la Loire. In nici un caz nu putetzi rata o terasa
la Croisic pe malul oceanului unde sa savurati o bere cu apa de mare,
sau un biere sucre (sunt chiar bune), si la alegerea voastra daca vreti
si crustacee, ca eu ma abtin .
O alta ciudatzenie a celor de aici o reprezinta elefantul gigant de pe
‘ile de Nantes’ cu care potzi face turul insulei dintre Loire si
Madeleine

Dar sa revin si cu amanunte mai triste, caminul….care se afla undeva
la periferia Nant-ului unde dupa ora 8 seara nu mai zboara nici musca,
sa nu mai vorbesc de magazine care se inchid de obicei la 7.30, si de
internetul existent numai in universitate.
Partea buna e ca exista totusi tramvaie care circula pana la ora 12
noaptea(taxiul este chiar scump) si poti merge in centru unde au loc
aproape tot timpul diferirte manifestari iar in materie de restaurante,
cafenele, irish pub-uri, sawormeri (traiasca turcaletii) ai de unde alege
cam la orice ora.
Mancarea este buna dar ciudata in acelasi timp am incercat si creveti
fierti,iepure cu sos de piersici,pui cu gem de ananas,file de rechin dar
doar am incercat,de salate nu mai zic sunt satul pana in gat,imi este
oricum tare dor de traditionala friptura romaneasca de porc, de mici,
de sarmalute, de o ciorba de burta :p (sper ca nu v-am facut pofta).
Cu scoala am sa incerc sa nu va plictisesc deci nu am sa vorbesc nimic
despre ea.
Toate sunt bune si frumoase pana in prezent dar abia astept sa ajung
acasa parca tot mai bine e la noi, am inceput sa numar deja AMR-ul pentru
ca plictiseala isi cam face aparitia.Saptamana trecuta a venit
prietena pe la mine si m-a mai scos din transa, iar acum dupa ce a plecat mai
mai ca vroiam sa merg si eu cu ea, dar asta e…
In final sper sa mai revin si cu alte impresii dalelunant, inca odata
bafta tuturor celor plecati si sa ne vedem cu bine acasa pentru sampania
si bahaosul de rigoare.

semnat, bebelushu

Sa nu se creada ca chitzii (hihi…in franceza nu exista cacofonii…suntem mai tari noi) de la Toulouse sunt mai prejos, hai sa chitzaim si noi un pic pe blog, ca vad ca asa se poarta. Dar nu mult, ca am de lucru…tot tocilara am ramas, chiar daca am schimbat tara. Old habits die hard…
Sa va povestesc oleaca de cum e vremea…si viata pe aici.
E cand faina, cand urata…ma refer si la vreme, si la viata cu asta. Vremea chiar a fost cam neprietenoasa primavara asta, a plouat mult, chiar a nins saptamana trecuta. Adik a fost o furtuna cu grindina de ziceai ca ninge de-a binelea. Si atunci am vazut cat de trainice sunt si lucrurile lor…O gramada de institutii au fost inchise 2-3 zile deoarece le-au cazut tavanele de la birouri de la infiltratiile de apa.
Insa cand e vreme frumoasa…totul pare mai frumos aici. Mie chiar imi place mult orasul. E strabatut de 2 canale foarte fain amenajate(nu din alea in care stau aurolacii, ci niste „rauri” artificial construite ) + un rau adevarat-Garonne. Apoi stradutzele inguste si curate…parcurile si gradinile…Cand am mers prima data in Gradina Japoneza era atata liniste si verdeata…nu-ti venea sa crezi ca esti la cateva sute de metri de cel mai mare bulevard din Toulouse.
E chiar un oras placut…asta pana se lasa noaptea…Daca iesi in anumite zone dupa ora 10, vezi cum se distreaza studentii francezi … sau straini…cine sa mai stie de ce nationalitati or fi…cred ca nici ei nu mai stiu la cat de mult trag la masea…Asadar, tinerii aici beau de sting, apoi fac galagie, apoi…stiti voi ce se intampla la betie…Bine, nu chiar toti sunt asa. De exemplu, majoritatea colegilor mei de aici erau cei mai cumintzi tocilari din cati am cunoscut…adik erau chiar studiosi si de treaba, insa cu distractia nu se prea ocupau…si din pacate nici cu sportul…nu aveam cu cine sa merg la tenis sau la un volei ceva…pareau foarte pasionati de rugby cand a fost campionatul, insa cand am fost cu ei la meci a trebuit sa le explic eu regulile (eu le tocisem deja ). Noroc ca mai exista si romani aici…chiar suntem o gasca destul de mare si chiar ne intelegem bine…La laboratorul unde imi fac stagiul, romana o sa se transforme in limba oficiala, la cati stagiari suntem acolo acum.
In rest, francezii sunt cam…cum sa le spun…cam lipsiti de viata. Sunt gentili, asa le place lor sa spuna, insa cam atat. Sunt niste linii prea drepte pentru spiritul nostru balcanic animat si …dezordonat. Asta imi lipseste cel mai mult din Romania…culoarea vietii…
Gata, nu va mai plictisesc…salutari de la toti chitzii de la Toulouse…si sa ne revedem cu bine si cu chef de viata.

semnat Viorica

Deoarece Fratila nu e singur la Marsilia, ci cu mine, adica Florina si care nu este sora lui Iuli si drept recunostinta pentru seara cu pricina (cand l-am carat pana la camin) mi-a dat voie ca de ziua lui sa scriu si eu cateva cuvinte… In primul rand vreau sa-i zic lui Dobre sa nu mai fie suparat pe romanii care ofteza atat de mult dupa civilizatia occidentului. Eu am intalnit aici oameni mult mai necivilizati decat in Romania care ragaie in autobuz, merg cu picioarele pe scaune etc
Ar trebui probabil sa scriu ceva funny, dar mie Franta mi-a lasat un gust amar si departarea de casa ma face sa fiu cam depresiva. Asa ca il inteleg pe cocoa care vede totul in gri si asta ca sa nu zic negru (asta-i doar pentru cocoa: am niste id-uri de mess care te-ar interesa, daca platesti bine….poate ti le cedez)
Si pentru ca toata lumea a vorbit despre socializare va anunt ca stam foarte prost la acest capitol. Pe hol am chinezi, spanioli, nemti si cativa francezi care au cu totul alte preocupari decat scolare. Fiecare astfel de grup vorbeste in limba materna si nu au treaba chinezii cu francezii, spaniolii cu nemtii si restul combinarilor de n luate cate k. Francezii de pe holul meu au un program de invidiat pe care il respecta cu strictete zilnic :
- la ora 17 fotbal pe hol cu tot tacamul tipete, urlete, mingi prin usi, geamuri…
- urmeaza nelipsita “telenovela” – stau cu ochii lipiti de un televizor din care se aud 2 voci: un el si o ea (cred ca-i telenovela cu 2 personaje)
- acum ca s-a treminat filmul urmeaza jocurile pe calculator in care trebuie sa fie un invins si un invingator; manifestarile de bucurie sau tristete sunt un adevarat spectacol (mai ceva ca la circ) injuraturi, pumni in usi, capete de pereti, uneori oale, cratiti aruncate pe hol si ce se mai poate arunca din camera si asa s-a facut 12 noaptea uneori si mai mult
Sa nu credeti ca s-a terminat show-ul urmeaza bataia de pe hol …alte urlete, tipete, trantituri, bufnituri, alte capete de pereti… da bine ca nu tine decat o ora.
Toate aceste activitati intelectuale ale frantujilor sunt presarate cu alte activitati interesante zbierte pe care le inregistreaza si apoi la pun cu sonorul dat la maxim, plimbari cu scaunul pe hol, concerte live (pe langa astia Sorin ar putea sa castige trofeul cerbul de aur, dar pacat ca nu se mai tine) si nelipsitul alcool .
Tot spectacolul se termina pe la 1-2 noaptea si rasufli usurat. Acum poti sa dormi linistit pana la maxim ora 9 cand vine femeia de serviciu si incep alte urlete…..”cine a pus gunoiul la bucatarie sa-l duca la pubela” bla, bla ,bla .Si toate asta din cauza faptului ca toata lumea isi duce gunoiul din camera la bucatarie in loc sa-l duca la tomberon. Si astfel tot gunoiul din bucatarie ajunge pe hol trebuind sa faci slalom printre saci, sticle etc daca vrei sa mai ajungi si la toaleta…Dar tot e bine ca-l pune pe hol ca la Fratila il pune pe masa sau in chiuveta.
Despre partea scolara a acestui exil vreau sa va spun ca nu-i bine avand in vedere ca proiectul meu este in acelasi stadiu cu cel al lui Catalin, adica multimea vida, dar nici rau nu-i, nu de alta dar putea fi si mai rau decat este.. Noroc cu proiectul din tara ….si apropo proful nostru nu e cel mai relaxat om de pe aici …este cel mai relaxat om de pe planeta.
Am ajuns la concluzia ca daca tot nu fac nimic la proiect macar sa ma bucur de mare, soare si odihna. Asa ca programul este incarcat somn, mancare, putin net, plaja, plimbari si repetir. Viata nu gluma…
Si pentru Catalin de ziua lui un “La Multi Ani!” din partea colegei de suferinta.

In primul rand ma bucur ca am avut ocazia ca tocmai azi de ziua mea sa las cateva impresii “D’ale lu’ Marsilia” aici si multumesc pe aceasta cale oamenilor bloglui care mi-au acordat acest privilej.
Am vazut ca toti care si-au dat cu parerea despre locurile unde sunt au tratat ca principal subiect, “femeile in tarile europene”, pentru Marsilia se mentine parerea generala despre femeile frantuzoaice, bine ca a venit prietena si a stat ceva timp aici ca era tare greu de socializat cu frantuzoaicele astea…
Topicul este “D’ale lu’ Marsilia’ deci ar trebui sa va povestesc cum e viata aici, in cateva cuvinte va pot spune ca Marsilia = relaxare, mare, plaja, peisaje superbe, multe lucruri de vazut ..daca ar fi fost putin mai curat si oamenii un pic mai civilizati chiar ar fi fost perfect.
De ce spun relaxare.. pai numai oameni din astia am intalnit aici, se simte asta si pe strada..ce sa mai zic ca de la 12-14 toti mananca si isi fac siesta indiferent daca au sau nu au ceva de lucru atunci.. cat despre proful meu cred ca e cel mai relaxat om de pe aici… ii spun ca trebuie sa trimit si eu o detaliere a proiectului in tara… nu are absolut nici o treaba… imi spune scrie si tu ceva acolo despre ce ai facut pana acuma.. dar in gandul meu ce am facut pana acuma… m-am chinuit sa instalez un program in 4 zile pe care oricum mi l-a instalat altul in jumatate de ora.. aici se vede nivelul de competenta.. Va amintiti ce ne ziceau cei din tara… ma refer la chitzi… ca aia care merg la Marsilia vin cu proiecte usoare.. ca stau la plaja si nu fac nimica… ei bine acuma m-am convins pe deplin ca asa e, dar totusi sper sa imi dea si mie astia ceva de facut(de-a gata :p)… cand ma intorc in tara nu de alta dar sa nu ma intorc cu mana goala.
Si ca sa nu va plictisesc cu povestea proiectului inexistent sa va spun cateva cuvinte despre Marsilia, in opinia mea chiar e un oras super frumos unde se intalneste muntele cu marea, foarte rar intalnesti asa ceva iar “les calanques” cum spun francezii sunt principala atractie a orasului. Ca oameni intalnesti aici toate nationalitatile chinezi, arabi, spanioli, italieni, rusi, moldoveni si chiar cativa romani… dar toti sunt cam antisociali.. ma refer in special la studentii de aici din campus.. care majoritatea sunt straini, deoarece cu ei am interactionat mai indeaproape… mai putin romanasii nostrii care sunt chiar ok, am mers cu ei in excursii prin bunavointa unei asociatii care se ocupa de romanii de aici si face gesturi din astea caritabile… saptamana viitoare urmand sa mergem la Festivalul de film de la Cannes.
Si apropo de campus, e pozitionat super la marginea Marsiliei intr-un cadru natural de vis… la 20 de minute de mers pe jos de mare.. dimineata cand ma trezesc.. ma intreb catre plaja sau catre facultate.. la facultate merg sa mai citesc presa(blogu’ lu iuli si gsp) si sa fac cateva conversatii pe messenger… pacat de conditiile de cazare, fara internet in camera.. asta e principalul offf..
Pana acum am fost omul plimbarilor si excursiilor.. am fost cand eu in vacanta.. cand profu’ nu ne-am suprapus.. asa ca nu ne deranjam reciproc… pe langa Marsilia am mai vazut Coasta de Azur care e superba, orasele din imprejurimi si Lyon si sper ca pana plec de aici sa vad cat mai multe locuri posibil.
Cat despre bahaosuri.. pot sa spun ca s-a terminat cu clubingu’.. ce viata era la Bucuresti.. Twice, etc… nebunie.. am fost la o aniversare a unei romance m-am facut praf.. m-a carat Flori la camin si cam asta a fost toata distractia perioadei de pana acuma din punctul asta de vedere, io as merge la bahaosuri ..dar si daca vreau nu am cu cine.
O sa inchei aici si sper sa mai revin si cu alte impresii, iar daca aveti ceva bani, timp liber si chef dati o fuga pana la Marsilia ca merita pe bune, chiar aveti ce vedea aici.

semnat Catalin

Dacă nu plouă e înnorat şi dacă nu e înnorat e soare şi “cald” da’ tot umbli cu geaca pe tine şi dacă eşti fericitul posesor al unei biciclete luată la mâna a doua cu 40 euro (super-ofertă) ar fi bine să ai şi o căciulă pe cap ca să nu-ţi îngheţe mintea pedalând la bicicletă (trei luni e musai să fii dezgheţat la minte)… Cam aşa s-ar traduce vremea din Olanda; mai precis Delft, da’ cum aici străbaţi ţara în lung şi-n lat cu un “sneltrain” în vreo 4 ore, nu prea se simte diferenţa N-S-E-V.

Pentru că toţi se laudă cu gagicile din ţări străine, ar trebui să le fac şi eu o scurtă caracterizare olandezelor – mai scurtă nu aţi văzut: sunt crescute în atmosfera “mai bună mama decât fiica”. Pentru că am tot fost acuzat de câteva ori că aş fi misogin (numai Leu e de vină dacă intr-adevăr se întâmplă treaba asta – credeţi-mă fetelor) o să mă opresc aici.
Revenind la viaţa în stil olandez, un singur cuvânt o poate caracteriza complet – “appointment”, sau traducerea în română: “mama lui de appointment”. După cum spuneam cuiva la un moment dat, olandezii nu merg nici la budă dacă nu le dă voie agenda : “Românu’ X(iubitu’ olandezei Y): – Dragă vrei să facem dragoste în seara asta?”…”Olandeza Y(răsfoindu-şi agenda): – Îmi pare rău, dar am “appointment” cu domnu “van Gogu”, dar aş avea totuşi o fereastră săptămâna viitoare la ora 12 a.m., te trec în agendă?”.
La o aruncătură de “o oră de mers cu bicicleta” dacă o ţii în linie dreaptă urmărind linia de tramvai, dai de ….Grasu şi Bătrânu…băieţii care împart acelaşi pat…cred că nu trebuia să spun asta…sorry Bătrâne, eu n-aş putea să dorm cu Grasu în pat trei luni. Ne-am tras unii altora câte o vizită, noi le-am arătat “turnu’… din mijlocul pieţei, iar ei în schimb ne-au omenit cu “adâncimea”…mării (ei fiind “norocoşii” care se trezesc alintaţi de mirosul mării) – încă aşteaptă, şi ei şi noi, să se facă puţin mai cald să putem băga mâna în mare. Pentru că am revenit la subiectul ăsta delicat (vremea), cu bucurie vreau să precizez că ieri, după o lună de stat în Olanda, am putut să-mi arăt muşchii prin tricou’ meu vărgat cumpărat din IDM cu un preţ care începea cu 2 (doar Mihai ştie cât l-am căutat).
Să rămânem puţin la ziua de ieri (3 mai)…vreau să-l torn puţin pe Grasu…ne-am chiorât noi puţin pe nişte hărţi să vedem cum ajungem de la “Central Station” la muzeu lu “van Gogu” să vedem şi noi , prin “abstractizări subterfugiale de mare fineţe”, nebunia din picturile atârnate pe nişte pereţi de nu se mai terminau. După ce ne-am dat noi seama că nu e chiar la o aruncătură de “10 minute de mers pe jos”, am luat tramvaiu’ 2 că aşa spunea harta. La un moment dat, speriat rău de tot că ne-am rătăcit şi nu o să mai ştim cum să luăm tramvaiu’ în sens opus să ne întoarcem la gară, a ochit grasu o furnizoare de (plăcere) informaţii de vreo 15-16 ani (fragedă ca puiu caprei) stând singură pe o banchetă. S-a dus glonţ lângă ea, după un moment de cugetare bâlbâită (2 secunde, până a văzut-o). I-a trebuit aproximativ un minut să-şi ia inima în dinţi şi a reuşit ce şi-a propus. A intrat în vorbă cu “mult prea tânără pentru el”-olandeza. Da Dumnezeu nu-i iartă pe perverşi. La întoarcere, se aşează o babă olandeză lângă el şi îi spune nişte cuvinte cu “chrrrrrrrrrrrrrrrr”, la care grasu cu acelaşi stil bâlâit “So-sorry!!!”. Şi baba îi răspunde tremurând de emoţii într-o limbă…comună: “Nice watch !”.
Despre socializare…într-o după-amiază, pe la ora 4, mă îndreptam spre camera mea primitoare, unde apa la toaletă se lasă trasă doar când vrea. Făcusem vreo 5 metri deja cu bicicleta din momentul t=0, când mi s-a părut că aud “viers de pe la noi “. Mă apropii curios să văd dacă nu mă înşeală auzu’. În faţa mea la vreo doi metri, tot pe bicicletă, un tip înalt, creţ, cu o geacă galbenă, mergea cam bâlbâit (nu ca Grasu…să-l vedeţi pe Grasu cum dă din “pardon” pe BMXu’ lui ultimu răcnet luat tot la mâna a doua da cu 100 euro : “nu…nu…nu c****, eu vreau să am d’aia cu coarne drepte, cu şaua ….etc. –” Grasu,(ce să-i ceri)) pe bicicleta pe care o conducea cu o singură mână…cu cealaltă ţinea telefonul. (apropo de stilul “cu o mână înota şi cu cealaltă dădea din picioare” ). Şi cum curiozitatea creştea pe metru liniar, bag viteză să ajung lângă tip, să mă dau mare că ştiu şi eu româna. Când ajung în spatele lui, pe tip îl învinge gravitaţia şi eu peste el cu gravitaţia mea cu tot… “Are you OK”, zice el către mine răvăşit şi speriat (oarecum). Pentru câteva secunde am renunţat la cetăţenia de român şi la cunoştinţele mele aprofundate în limba română şi am dat din cap în semn că da, după care m-am ridicat (cam într-un picior…ăla neoperat) şi am băgat viteză mare spre camera mea cu toaleta mea primăvăratică (“mirosistic” vorbind) în scopul unei prelungi reculegeri şi meditaţii…
Pentru toată lumea care mă cunoaşte drept “tocilaru’ care nu s-ar plictisi niciodată de tocit”, ţin să vă anunţ că ţara asta a cam reuşit să mă plictisească. Probabil că “fotbalistu’ meseriaş din mine a strigat”. Am ajuns şi la rubrica lacrimogene. , iniţiată de…Cocoa cred… mărturisesc că mi-e dor de tradiţionalul derby “Antene-Chiţi” sau “Antene-Setese” (mai rar). Da pe băieţii de la Setese îi cred…decât să fii nevoit să-l bagi şi pe Dobre în echipă, mai bine nu mai joci.
Şi pentru că am scris pentru blogu “dalelubrussel” mai mult decât am scris până acum la proiect (ţi-am zis Cocoa că m-am golănit), aş cam vrea să închei, nu înainte de a-mi cere scuze colegei mele de suferinţă Diana că nu am scris nimic despre ea (nu prea am ştiut ce). A…da…aş vrea să fac un apel umanitar, înainte de a spune “La re-bloguire”:
“Vă rog, care aveţi o soră, o amică, o vecină…un frate, cu varsta peste 17 ani, daţi-i lu’ Mihai ID-ul de messenger al respectivei/respectivului. Eu i-am dat deja ID-ul unei verişoare de la ţară, da’ cred că e mai bine dacă are şi el mai multe variante.” Vă mulţumesc în numele asociaţiei “Familii pe cale de dispariţie”.

De la Editoru’, salutări şi numai bine!

Dupa modelul lui Costi care v-a povestit cum e pe la Roma, am zis sa va povestesc si eu cum e prin Madrid…sau cel putin asa cum se vede prin ochii mei. Ca sa fim bine intelesi de la inceput, de mine nu s-a rugat Iuli sa scriu, dar l-am amenintat ca daca nu ma lasa ii rup picioarele la fotbal cand ne intoarcem in tara. Stiu ca asta e un “blog fani”, doar ca eu astazi sunt cam depresiv asa ca va anunt de la inceput: “Atentie, acest post poate contine expresii…triste”, ca alea vulgare sunt sigur ca o sa le cenzureze Iuli, ca asa face tot timpul (ai fi putut si tu sa le lasi asa si sa pui la intrare pe blog un semn de ala cu +18).

Sunt sigur ca acum trei sferturi din “fluxul cititorilor” (aia pe care ii stiu eu) stati cu sufletul la gura sa va spun cat de bune is spanioloaicele, ca in rest vi se rupe de ce am facut eu pe aici. Asa ca, va anunt cu profunda tristete ca nu-s cine stie ce. Daca ies la o plimbare pe aici din 30 de femei, abia daca intorc capul dupa una. Acum, nu stiu, poate sunt eu prea pretentios. NU, nu sunt, mai ales ca acum, dupa cum spuneam si cu alta ocazie, ma aflu intr-o perioada de “profund post, piosenie si curatire sufleteasca”, care presupune lipsa de orice fel de placeri carnale sau dorinte de desfrau, ceea ce spune multe despre cat au coborat pretentiile mele.

*Precizare pentru Mihai: Nu Mihai, nu am “luat-o pe calea cea dreapta” in timpul cat am stat aici, doar ca m-am gandit ca poate sunt si cititoare ale blogului, unele din ele chiar mai emotive, si nu puteam sa zic asa direct ca nu am prins nici o spanioaloaica pe aici, si sunt cam n*****t asa de ceva vreme. Si stai linistit, cu prima ocazie cand o sa prind una….”ii dau sa zaca”*, am incheiat precizarea.
*O alta precizare: Iau in calcul si improbabilul caz in care exista si cititoare fidele ale blogului, care ar fi putut sa creada dupa primele randuri scrise de mine ca poate sunt “simpatic” asa (improbabil ca nu cred ca s-ar putea intampla asa ceva, doar dupa cateva randuri scrise), dar s-au razgandit dupa precizarea anterioara. Daca acum credeti despre mine ca sunt oarecum vulgar, cam nesimtit asa si putin misogin, si nu cum v-ati imaginat initial: sensibil, atent, afectuos si “cu suflet pur” (vorba lu’ radu)…aveti perfecta dreptate. Daca nu sunteti totusi convinse pe deplin, va pot furniza unele numere de telefon ale unor domnisoare care va pot confirma cu tarie acest lucru…dar asta e o alta poveste*, am incheiat si precizarea asta.

Si acum sa va povestesc ce am facut eu pe aici. Banuiesc ca multi o sa sara peste partea asta (Ioana, Mihai si Iuli, voi trebuie sa cititi si partea asta, ca o sa va intreb pe urma pe mess din ce am scris si tre’ sa stiti ca sa para ca v-a interesat). In principiu, am stat mai mult prin casa, si am facut activitatile mele preferate:am mancat si am dormit.
Noi (eu si narcis) o ducem ceva mai greu aici decat ceilalti colegi. Noi nu trebuie sa mergem la scoala, sa stam prin vreun laborator ceva, noi stam si “lucram” acasa si doar cand avem ceva de intrebat ne intalnim cu proful nostru.
Nu injurati acum, sa stiti ca e obositor, Fritz doarme in fiecare zi pana la 3 dupa-amiaza. Ca va spuneam de proful nostru.
Asta e un prof pe gustul meu. Nici nu stiu cu cine sa-l compar, cred ca e un fel de Johny asa (ca parca si asta e putin chel, doar ca are cioc).
In caz ca nu stiti cine e Johny, intrebati-i pe “chitzi”. Pana acum ne-am intalnit cu el doar o data.
El nu intreaba de noi ca in mod sigur nu are nici un chef sa stam pe capul lui, iar noi nu-l cautam ca nu facem nimic toata ziua si nu avem ce sa-l intrebam. Mai rau o sa fie cand chiar o sa trebuiasca sa aratam ce am facut noi pe aici.

Altceva…am cunoscut doua tipe aici, romance amandoua. De fapt, pe una dintre ele o stiam oarecum dinainte. Oricum, faza cea mai tare a fost ca dupa ce ne-am intalnit prima oara, am zis ca mai vorbim la telefon, ne mai vedem, bla, bla, bla, toate chestiile alea politicoase, si la doua zile dupa, ma plictiseam eu prin casa si am zis sa ies la o plimbare.
Si, la cat de mare e Madridul asta, cu cine credeti ca m-am intalnit eu…cu singurele doua persoane care le cunosteam aici, cele doua gagici. Unii au zis ca asta ar fi un semn, doar ca eu sunt mai sceptic asa.
Adica, nu pot sa zic ca nu m-am distrat atunci, am fost la un film (in spaniola bineinteles), la care am ras o gramada, si nu prea era o comedie, am fost si la un suc. Temerile mele se bazeaza pe faptul ca eu nu o sa am parte de “conjuncturi d’alea belea” cum au avut alti prieteni de-ai mei cu anumite domnisoare (nu o sa spun cine e persoana in cauza, sau ce a facut el cu respectiva, ca domnisoara nu mai era sigur, pentru ca pe urma o sa stie toata lumea ca e vorba de mihai).

Si in incheiere…m-am gandit eu ca ar fi o idee buna sa va stric putin ziua. Dupa cum va spuneam si la inceput, astazi cred ca am o depresie. Mi-am dat eu seama ca mie nu prea imi place aici in Madrid. Adica, ma asteptam sa ajung aici si sa fie ceva extraordinar, sa imi placa atat de mult incat sa nu prea am timp sa ma gandesc la…casa(prietenii stiu de ce).
Faza e ca nu prea s-a intamplat asa. De fapt, mi-e dor de casa, mi-e dor de academie, mi-e dor sa mai iesim la un fotbal, sa mai cante cineva la dusuri sau sa strige radu de la geam: “Cocoa le f**e pe toate alea de anul I”, si de toti de pe acolo
(sper sa nu se supere ca nu ii amintesc dar ar fi prea multi si ar trebui sa incep si eu inca un blog).
Mi-e dor de Mihai, si in caz ca citeste si vreo reprezentanta a sexului frumos blogul asta(sau daca sunt si reprezentante ale sexului salbatic, sau ale sexului fara obligatii, sau ale sexului total sunt acceptate si ele) el e cel mai atent, afectuos, sensibil, dotat, bun la pat barbat de care am auzit…si din fericire pentru amandoi, am crezut fara sa incerc si eu, lucru pe care nu vi-l sugerez si voua(ce spui Mihai? eu zic ca am fost destul de subtil, nu cred ca s-a prins nimeni ca am vorbit mai devreme pe mess:
“Mihai: fii subtil sau nu chiar asa subtil si zi ceva de bine si de mine”). Mi-e dor si de Ioana sa se uite urat la mine (asa se uita ea, ca de fapt nu are nimic cu mine, chiar ma place…asa, in felul ei). Mi-e dor si de…nu mai conteaza.

Mai bine sa va arat un videoclip la care ma uit cand mi se face dor de casa, poate o sa vi se faca si voua dor de casa mea. Si cu ocazia asta, o sa vedeti si de unde am eu poza la mess cu cea mai dragutza fata (Iuli stie).

AICI PUI VIDEOCLIPUL…
Asta e linkul: http://youtube.com/watch?v=79U6hwRJPZo

Iată că la insistenţele repetate ale bunului meu coleg …(cum ţi-a zis măh Dobre? iulius bruselus stelistus sau cum?)…Ulik am decis să răpesc câteva minute din timpul meu preţios pentru a vă relata câteva lucruri despre Italia, Roma, romani(adică locuitori ai Romei). Am fost serios ameninţat să scriu ceva amuzant că altfel articolul meu nu ar fi demn de blogu blegian a lu’ brussel. Sper să mă ridic la nivelul aşteptărilor pentru a-mi fi permis să mai revin şi cu alte relatări.
Sunt atâtea de zis încât mă gândeam să-mi fac şi eu blog … dar pentru a nu crea o competiţie între “copiii plecaţi în străinătăţuri” am decis să scriu aici. Da pe naiba…m-am temut că n-o să am cititori ). Nu de alta da hoţii aştia de biciclete (a se citi Iuli si Dobre)de la brusel chiar pot fi amuzanţi câteodată.
Păi cu ce să încep…cu problema cea mai arzătoare a bărbatului şi anume femeiaaaa. Dacă ar fi să mă raportez la standardele noastre (bunăciunile cum zice golanii la noi)româneşti…aici nu i-aş putea spune femeie. Ci mai degrabă balenuţă. Bine bine…toată lumea(a se înţelege turiştii străini ce calcă pe meleaguri mioritice) zice că avem femei frumoase şi atrăgătoare şi noi gândim că suntem pupaţi în partea posterioară atunci când ni se spune lucrul ăsta. Eh… să ştiţi că nu ne pupă nimeni nicăieri(aproximativ). Chiar aşa e. Nu mă consider un Făt-Frumos dar aici cu greu găseşti una cu care să-ţi înşeli prietena(sper sa nu citească prietena ce scriu aici că m-am lins pe bot de sexu de bună revedere – nu de alta da 3 luni…….). Dacă nu e grasă, e urâtă. Dacă nu e urâtă , e grasă. Iar dacă e chiar draguţă, e purcică. Astfel mi-am depistat eu o problemă de sănătate(credeam că le-am rezolvat înainte să plec…ce…parcă nu aţi fost toţi la dentist înainte să plecaţi…). Am observat că am probleme cu focalizarea(da, Mihai, nu mai văd bine la departare; şi nu, nu stau cu dex-ul în faţă ca Dobre). Dacă în Românica atunci când vedeam o “puicuţă” de la 10m şi mă apropiam de ea aceasta îşi păstra “proprietăţile”, aici nu mai pot spune aceaşi lucru. Nicidecum. Dovada e că cele care arată acceptabil spre binişor şi bine nu sunt de naţionalitate italiană. Apropo de femei. În seara asta(nota redacţiei:15.04.2008), în autobuz am auzit-o în spatele meu pe sora geamănă şi sâsâită a Angelicăi. Bine o sora geamănă foarte bine cladită. Am avut impulsul să mă întorc şi să-i zic: hai măăăăăăăhhh!!!!.
Vă mai zic ceva şi vă las să vă omorâţi plictiseala cu alt post. Credeam că la noi au luat-o razna adolescenţii în materie de ..hăhăm..fashion. Nuuuuu. Aici s-a lansat un nou trend. Moda pantalonilor purtaţi pe … buci. Adică: se ia una pereche blugi şi se lasă în jos pe c..r şi se prinde cureaua strâns pe buci(mai ales ca fetele au pe ce). Vă daţi seama ce iese la alea mai bine clădite. Efectul este maxim având în vedere că lăsarea pantalonilor pe vine creează impresia că respectivul/respectiva a avut un mic accident fiziologic. Şi dacă asta nu e de ajuns, staţi că n-am terminat. Deoarece pantalonii au fost lăsaţi în jos, trebuie rezolvată cumva problema excesului de material de la glezne. Aşa că ce credeţi că s-au gândit mâncătorii de macaroane…să întoarcă pe dos excesul şi să-l prindă strâns cu o MAAARE agrafă(nici croitoru de la ATM n-a văzut aşa ceva). Originalitate dom’le. Jos pălăria. Bleahhhh .
Gataaaa. Să nu-l doară mâna pe săracu Târşa la corectură.
Aştept comentarii, păreri, critici…toate sunt binevenite. Da ziceţi şi voi ceva de bine…că mai am de zis…