ăsta e ultimul post..
mi-am luat rămas bun de la toata lumea, am vorbit cu decanul.. căruia i-am zis că singurul meu regret legat de toată treaba asta e ca nu i-am ascultat sfatul de a vorbi franceza de la început. cedric(tipul cu concursul :p, ral berea e pe drum) mi-a zis azi ca nu-i vine să creadă cât de mult mi-am îmbunătățit franceza 
(nu ne-am mai văzut de vreo lună jumate că a fost plecat la un curs)
am învățat o gramadă aici, nu neaparat ca școala, (deși am învățat transmisiuni și m-am făcut și eu o mică “antena”..) cât experiență de viață. asta consider că e cel mai important lucru la toată treaba asta. am cunoscut toate națiile de africani, de la camerunezi(max), benezi(rogier) sau gabonezi(loic), slovaca, spanioloaicele, franțuzoaicele, spaniolii, bozgoru’, finlandeza, tunisienii.. am învățat câte puțin din cultura fiecăruia și din felul lor de a fi..
e extraordinar să poți să mergi undeva, să stai o perioada mai lungă, să cunoști oamenii și locurile și pe urmă să te întorci.
e greu.. nici nu știu ce să scriu. chiar dacă nu mi-a plăcut la început, nu pot să zic că nu m-am atașat de orașul ăsta, de max, de loic, de liniștea și calmul de aici, de felul melodios în care îți zic bună ziua, de profesor, de rolf, de mersul pe bicicletă, de prietenii noștri de la barul saint martin, de personalul de la cantina, de parcuri, de verdeață, de limba franceză, de berile belgiene, de cartofii prăjiți, de tot..
am un fel de “emotions mixte”, vreau să plec acasă dar în același timp îmi pare rau că nu mai rămân.. asta cred ca e dovada că până la urmă m-am integrat. cert e ca nu regret deloc experiența asta deosebită și recomand tuturor care au ocazia sa o facă.. SA O FACĂ! pentru ca merită! consider ca în tot timpul ăsta am acumulat acel ceva care îmi lipsea..
v-am pupat! simona, familia, prietenii și bucureștiul mă așteaptă..
numai bine,
iuli
