Iată că la insistenţele repetate ale bunului meu coleg …(cum ţi-a zis măh Dobre? iulius bruselus stelistus sau cum?)…Ulik am decis să răpesc câteva minute din timpul meu preţios pentru a vă relata câteva lucruri despre Italia, Roma, romani(adică locuitori ai Romei). Am fost serios ameninţat să scriu ceva amuzant că altfel articolul meu nu ar fi demn de blogu blegian a lu’ brussel. Sper să mă ridic la nivelul aşteptărilor pentru a-mi fi permis să mai revin şi cu alte relatări.
Sunt atâtea de zis încât mă gândeam să-mi fac şi eu blog … dar pentru a nu crea o competiţie între “copiii plecaţi în străinătăţuri” am decis să scriu aici. Da pe naiba…m-am temut că n-o să am cititori :)). Nu de alta da hoţii aştia de biciclete (a se citi Iuli si Dobre)de la brusel chiar pot fi amuzanţi câteodată.
Păi cu ce să încep…cu problema cea mai arzătoare a bărbatului şi anume femeiaaaa. Dacă ar fi să mă raportez la standardele noastre (bunăciunile cum zice golanii la noi)româneşti…aici nu i-aş putea spune femeie. Ci mai degrabă balenuţă. Bine bine…toată lumea(a se înţelege turiştii străini ce calcă pe meleaguri mioritice) zice că avem femei frumoase şi atrăgătoare şi noi gândim că suntem pupaţi în partea posterioară atunci când ni se spune lucrul ăsta. Eh… să ştiţi că nu ne pupă nimeni nicăieri(aproximativ). Chiar aşa e. Nu mă consider un Făt-Frumos dar aici cu greu găseşti una cu care să-ţi înşeli prietena(sper sa nu citească prietena ce scriu aici că m-am lins pe bot de sexu de bună revedere – nu de alta da 3 luni…….). Dacă nu e grasă, e urâtă. Dacă nu e urâtă , e grasă. Iar dacă e chiar draguţă, e purcică. Astfel mi-am depistat eu o problemă de sănătate(credeam că le-am rezolvat înainte să plec…ce…parcă nu aţi fost toţi la dentist înainte să plecaţi…). Am observat că am probleme cu focalizarea(da, Mihai, nu mai văd bine la departare; şi nu, nu stau cu dex-ul în faţă ca Dobre). Dacă în Românica atunci când vedeam o “puicuţă” de la 10m şi mă apropiam de ea aceasta îşi păstra “proprietăţile”, aici nu mai pot spune aceaşi lucru. Nicidecum. Dovada e că cele care arată acceptabil spre binişor şi bine nu sunt de naţionalitate italiană. Apropo de femei. În seara asta(nota redacţiei:15.04.2008), în autobuz am auzit-o în spatele meu pe sora geamănă şi sâsâită a Angelicăi. Bine o sora geamănă foarte bine cladită. Am avut impulsul să mă întorc şi să-i zic: hai măăăăăăăhhh!!!!.
Vă mai zic ceva şi vă las să vă omorâţi plictiseala cu alt post. Credeam că la noi au luat-o razna adolescenţii în materie de ..hăhăm..fashion. Nuuuuu. Aici s-a lansat un nou trend. Moda pantalonilor purtaţi pe … buci. Adică: se ia una pereche blugi şi se lasă în jos pe c..r şi se prinde cureaua strâns pe buci(mai ales ca fetele au pe ce). Vă daţi seama ce iese la alea mai bine clădite. Efectul este maxim având în vedere că lăsarea pantalonilor pe vine creează impresia că respectivul/respectiva a avut un mic accident fiziologic. Şi dacă asta nu e de ajuns, staţi că n-am terminat. Deoarece pantalonii au fost lăsaţi în jos, trebuie rezolvată cumva problema excesului de material de la glezne. Aşa că ce credeţi că s-au gândit mâncătorii de macaroane…să întoarcă pe dos excesul şi să-l prindă strâns cu o MAAARE agrafă(nici croitoru de la ATM n-a văzut aşa ceva). Originalitate dom’le. Jos pălăria. Bleahhhh :P.
Gataaaa. Să nu-l doară mâna pe săracu Târşa la corectură.
Aştept comentarii, păreri, critici…toate sunt binevenite. Da ziceţi şi voi ceva de bine…că mai am de zis…