“Etete” ca aici primavara e ca toamna , si chiar nu sunt deloc curios cum poate fi iarna. Azi ar trebui sa scriu ceva funny, ca “de”, vrea sa faca raiting pe blog, ca sa vada si romani de acasa ce viata de “belgeni” avem noi, dar plec de la inceput cu un mare semn de intrebare in privinta unui happy end. Aici si noi, ca tot romanu’, am inceput viata ca simpli strainezi, usor timizi, incercand sa intelegem cultura occidental de la mama ei de acasa. Am avut nenumarate tentative de socializare si la impulsul acestui Sanchez murdar:), compatriotului meu, sprijinului meu moral, Jullius Brutus del Negro, am incercat sa intram in conversatie cu coneuropenii nostril belgieni.
Inceputul a fost mai greu si am decis ca sa fie de fapt si sfarsitul incercarii noastre asidue de “bagare in seama” intr-un mod cat se poate de discret. Am fost la sala de forta (eu oricum voiam sa intru in categoria Jonny Bravo si sa pierd timpul liber tragand de fiare) insa puteti observa disperarea noastra de a socialize prin faptul ca Jullius Brutus del Negro a mers si el la sala, iar fizicul nu iti inspira deloc increderea ca ii va rezista tuturor celor 30 de kilograme de pe bara de “push” pentru piept. Acolo, ca si la masa, am observant ca romanii sunt creati in fabrica “Sticla” si ca suntem atat de invizibili incat nu m-ar fi mirat daca vr-un Jonny Bravo autohton m-ar fi incurcat cu vr-un cui-proptea pentru prosoape si s-ar fi sters de sudoarea muncii pe tricoul meu. As fi luat-o ca pe ceva personal daca nu as fi descoperit intre timp ca nici intre ei nu se observa si ca singuri doi petrecareti din Cafeteria de la petrecerea de zilele trecute erau italieni.
Tot timpul e singurul care ma poate face sa inteleg modul lor de viata, mod de viata care ii face sa fie atat de ordonati, atat de obsedati de curatenie, atat de calmi, atat de stas, atat de europeni parca perfecti, mod de viata pe care pe mine momentan ma fascineaza si ma sperie. Isi traiesc viata atat de calm: le lipseste spiritul latin, pentru ei exista doar fericire si suparare, nu au extremele, limitele ce te fac sa simti ca TRAIESTI si cred ca nu voi apuca sa vad in ochii lor beatitudine, entuziasm, disperare, furie ci decat acest calm ce te face sa iti fie mila de peretii parca si ei disperati de acest curs lin al vietii.
Oricum, norocul nostru este ca am mai cunoscut cativa romani care la randul lor au cunoscut cativa spanioli si cativa africani cu care vom iesi zilele astea in cred ca unicul club in care belgienii nu au ce cauta, un club cu preturi accesibile, in care distractia este la rang de cinste. Acest oras capitala a Europei, este locul in care rostul burselor Erasmus, schimbul cultural, globalizare socioculturala, isi gaseste pe deplin definitia: aici, stilul de viata Belgian, te face sa privesti cu usoara disperare spre orice alta cultura ce ar putea sa se asemene cat de putin cu a ta, aici, monotonia acestor oameni, a caror pincipii difera atat de radical de ale, parca, tuturor, infrateste pe toata lumea: roman, african (si nu pot enumera tarile din Africa ce isi trimti studentii aici pentru ca sunt atat de multe), spaniol, italian, ungur etc., pe toti cei care observa cu disperare ca acum isi traiesc ultimele luni, ultimele clipe de studentie, de nebunie, de libertate totala, de rebeliune, de viitoare amintiri ce o sa inceapa cu nostaligia cuvintelor “atunci cand eram student …”
Semnat, Dobre
